Camera de Cooperare Economica si Culturala Romano-Rusa

Iulie 21, 2017

Konkrus

Departamentul de consultanță pe relația cu Federația Rusă

Acest departament doreşte să vină în ajutorul celor care doresc să meargă pe teritoriul Federaţiei Ruse sau al României pentru găsirea unui partener, deschiderea unei afaceri, promovarea unui produs sau a unui serviciu, etc. CCECRR, prin mijloaceletehnice, logistica, experienţa şi parteneriatele de care dispune în teritoriul rus/român, poate asigura servicii individuale şi colective, pachete de servicii, poate furniza informaţii deafaceri pentru potenţialii exportatori şi/sau importatori, furnizori şi/sau prestatori de servicii etc.

Pentru realizarea acestor obiective, acest departament vă vine în ajutor prin activităţi şi servicii precum:

  • consultanţă comercială, financiară şi tehnică privind piaţa rusă şi românească;
  • studii de piaţă (marketing), pentru produse individuale sau clase de produse;
  • informarea despre târguri şi expoziţii, acordarea de suport pentru participarea la astfel de evenimente;
  • consultanţă şi sprijin în constituirea de structuri comerciale şi/sau de producţie, specializate, identificare de dealeri proprii, reţele proprii de distribuţie, depozite specializate etc.;
  • identificarea de potenţiali importatori, investitori, distribuitori şi punerea lor în contact cu vânzătorul (exportatorul);
  • promovarea produselor în teritoriul ţintă prin mijloacele specifice;
  • participarea la misiuni economice iniţiate şi organizate de CCECRR sau la cererea firmelor • consultanţă şi sprijin în obţinerea/executarea omologărilor şi a licenţierilor;
  • sprijin pentru înregistrarea mărcilor, brevetelor, pentru protejarea proprietăţii industriale şi intelectuale;
  • întocmirea documentelor precontractuale şi contractuale în limbile rusă, română şi engleză;
  • suport pentru rezolvarea amiabilă a situaţiilor conflictuale apărute în derularea relaţiilor dintre parteneri;
  • consultanţă specifică pentru investitori privind investiţii în Federaţia Rusă şi România;
  • lobby pe lângă organizaţiile guvernamentale, patronale, profesionale, camerale, în România şi Rusia pentru investitorii din cele două ţări;
  • monitorizarea pieţelor specializate pe anumite produse şi/sau servicii şi elaborarea de studii aferente;
  • organizarea şi participarea la misiuni economice, târguri, expoziţii, forumuri de afaceri, mese rotunde, seminarii, simpozioane, etc. în România şi în Federaţia Rusă;
  • editarea de buletine informative periodice, bilingve, cu informaţii curente şi oportunităţi din cele două ţări;
  • informarea celor interesaţi despre activitatea CCECRR şi despre diferitele evenimente organizate, pe piaţa rusă şi română, prin websit-ul www.ccecrr.ro;
  • stabilirea de parteneriate cu organizaţii non profit, organizaţii profesionale etc., pentru extinderea şi promovarea colaborării între cele două ţări;
  • editarea, publicarea şi diseminarea de cataloage virtuale cu cereri şi oferte pentru produse şi servicii, în limbile rusă, engleză şi română, dedicate evenimentelor promoţionale organizate în cele două ţări (târguri, expoziţii, forumuri, misiuni economice etc.);
  • Publicarea de informaţii cu privire la parteneri şi membri pe website-ul www.ccecrr.ro

Distribuie

Submit to FacebookSubmit to Google PlusSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn




  Catalog CCECRR

În decursul ultimului an s-au remarcat tendinţe pozitive la nivel economic, interparlamentar, cultural, precum şi o perfecţionare a bazei juridice, ceea ce ar putea deveni un punct de pornire pozitiv în adâncirea colaborării româno-ruse în perioada următoare.

Citeste mai departe...

  Mesajul Presedintelui

 Asociaţia Camera de Cooperare Economică şi Culturală Romano-Rusă a luat naştere din nevoia de a ajuta la stabilizarea şi dezvoltarea relaţiilor romano-ruse. Nu putem spune că aceste relaţii sunt reci, insă cu siguranţă există loc de mai bine.

Citeste mai departe...