
Când diplomația nu mai reușește să protejeze nici măcar copiii, trebuie să ne întrebăm încotro ne îndreptăm
CCECRR își exprimă solidaritatea cu tinerii sportivi și susține că niciun copil nu trebuie să plătească prețul conflictelor dintre state.
Asociația Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă își exprimă profunda tristețe și dezamăgire față de decizia autorităților române de a refuza acordarea vizelor pentru tinerii sportivi din Federația Rusă, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, care urmau să participe la Campionatul European de Taekwondo organizat la București, la sfârșitul lunii noiembrie 2026.
Este regretabil că, într-o Europă care vorbește atât de mult despre pace, solidaritate, drepturile omului și protejarea copiilor, ajungem să asistăm la situații în care tocmai copiii suportă consecințele unor confruntări politice pe care nu le-au provocat și asupra cărora nu au nicio putere de decizie.
Nu vorbim despre politicieni, despre militari sau despre persoane care au participat la adoptarea unor decizii de stat. Vorbim despre copii. Despre tineri care au petrecut ani în sălile de antrenament, care au învățat disciplina, respectul față de adversar și bucuria unei victorii obținute prin muncă.
În spatele fiecăruia dintre ei există o familie, un antrenor, sacrificii și speranțe. Pentru un adult, refuzul unei vize poate reprezenta o procedură administrativă. Pentru un copil de 12 ani, însă, poate însemna pierderea uneia dintre cele mai importante experiențe ale copilăriei sale.
Ne întrebăm ce le putem spune acestor copii. Că au muncit degeaba? Că nu sunt bineveniți din cauza relațiilor dintre guverne? Că o competiție sportivă, care ar trebui să fie un loc al respectului și al întâlnirii dintre oameni, a devenit încă un spațiu al confruntării politice?
Considerăm că o asemenea situație nu face cinste diplomației românești.
Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă a susținut întotdeauna dreptul și obligația României de a-și apăra securitatea, interesele naționale și angajamentele internaționale. Înțelegem că actualul context geopolitic este unul complicat, că există diferențe politice profunde și că statul român trebuie să adopte decizii responsabile.
Dar tocmai în asemenea împrejurări diplomația trebuie să își demonstreze adevărata valoare.
Este relativ simplu să închizi o ușă. Este mult mai greu să găsești o soluție care să respecte legea, să protejeze securitatea și, în același timp, să nu transforme copiii în victime ale unor conflicte pe care nu le-au provocat.
De la diplomația românească ne-am fi așteptat tocmai la acest efort.
Nu credem că România devine mai puternică atunci când niște copii nu mai pot participa la o competiție sportivă. Nu credem că prestigiul unui stat crește prin dezamăgirea unor tineri care nu au nicio responsabilitate pentru deciziile politice ale adulților.
Dimpotrivă, credem că adevărata putere a unui stat se vede în capacitatea sa de a rămâne drept, echilibrat și uman chiar și atunci când împrejurările sunt dificile.
România are o tradiție diplomatică importantă. Nicolae Titulescu a înțeles că pacea nu este un lucru care se obține o dată pentru totdeauna, ci o responsabilitate permanentă, care presupune dialog, răbdare și efort. Diplomația nu există pentru a discuta doar cu cei cu care suntem de acord, ci mai ales pentru a găsi căi de comunicare atunci când relațiile dintre state devin dificile.
Astăzi, însă, asistăm tot mai frecvent la transformarea instrumentelor diplomatice în mecanisme de izolare și excludere. În loc să căutăm soluții, ridicăm noi bariere. În loc să păstrăm deschise canalele de comunicare, acceptăm reducerea lor. Iar atunci când consecințele acestor decizii ajung să afecteze copiii, trebuie să avem curajul să ne întrebăm dacă nu ne-am îndepărtat de însăși menirea diplomației.
Istoria sportului internațional ne oferă lecții importante. Jocurile Olimpice programate pentru 1940 și 1944 au fost anulate din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, iar în perioada Războiului Rece boicoturile politice au lipsit numeroși sportivi de posibilitatea de a participa la competiții pentru care se pregătiseră ani întregi.
Dar istoria României ne oferă și un exemplu de demnitate și independență în luarea deciziilor. În 1984, România a participat la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în pofida boicotului majorității statelor din blocul sovietic. A fost un moment în care țara noastră a demonstrat că poate separa participarea sportivă de confruntarea politică și că poate lua decizii proprii într-un context internațional profund tensionat.
Ar fi trist ca, după mai bine de patru decenii, să uităm această lecție.
Nu putem susține că sportul unește popoarele doar atunci când această idee ne convine. Nu putem vorbi despre spiritul olimpic, respect și fair-play, iar în același timp să acceptăm fără rezerve excluderea unor copii dintr-o competiție sportivă ca efect al tensiunilor dintre state.
Mai mult, jurisprudența Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a arătat că interdicțiile generale de participare aplicate sportivilor pot intra în conflict cu regulamentele și principiile sportului internațional. În cauza dintre Federația Rusă de Tenis de Masă și Uniunea Europeană de Tenis de Masă, tribunalul a anulat anumite restricții de participare. În decembrie 2025, în litigiile privind Federația Internațională de Schi și Snowboard, CAS a intervenit, de asemenea, împotriva unor interdicții generale.
Aceste hotărâri nu anulează competențele statelor în materie de vize și securitate, dar ne reamintesc că excluderea nu trebuie să devină o soluție automată și că fiecare măsură trebuie evaluată cu responsabilitate și proporționalitate.
În același timp, Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului consacră interesul superior al copilului drept un considerent primordial în deciziile care îl privesc. Acest principiu nu înlătură legislația privind accesul pe teritoriul unui stat, dar ne obligă să nu tratăm consecințele asupra copiilor ca pe un simplu detaliu administrativ.
Ne dorim ca aceste principii să aibă o valoare reală, nu să rămână doar formulări frumoase în declarațiile oficiale.
Pentru că un copil care își salută adversarul înaintea unui meci de taekwondo oferă uneori o lecție de respect pe care oamenii mari ar trebui să o privească mai atent.
Pe terenul de sport, copiii învață că poți avea un adversar fără să ai un dușman. Că poți pierde fără să urăști și poți câștiga fără să umilești. Că respectul nu depinde de limba pe care o vorbești, de locul în care te-ai născut sau de relațiile politice dintre state.
Poate că tocmai aceste lecții ar trebui să fie mai prezente și în diplomația contemporană.
Președintele Camerei de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă, Tudor Afanasov, a declarat:
„Privesc această situație înainte de toate ca om și ca părinte, nu doar din perspectiva activității noastre de cooperare internațională. Mă gândesc la acești copii care s-au pregătit pentru competiție, la emoțiile lor, la părinții care i-au încurajat și la antrenorii care au crezut în ei.
Mă întristează că tocmai România, țara în care ar fi trebuit să fie primiți ca participanți la o competiție europeană, a devenit pentru ei o ușă închisă.
Sunt român și îmi doresc să fiu mândru de diplomația țării mele. Îmi doresc o Românie respectată, sigură și puternică, dar și o Românie capabilă să arate omenie atunci când situațiile sunt dificile.
Nu cer nimănui să ignore problemele de securitate și nici să renunțe la principiile statului român. Cred însă că adevărata diplomație începe tocmai atunci când, în loc să ne mulțumim cu un refuz, încercăm să găsim o soluție.
Nu trebuie să fim de acord cu deciziile unui guvern pentru a respecta copiii. Nu trebuie să împărtășim aceleași opinii politice pentru a ne întâlni pe un teren de sport. Și nu trebuie să transformăm fiecare diferență politică într-o nouă barieră între oameni.
Mă întreb ce vor povesti acești copii despre România atunci când se vor întoarce la școală. Mi-aș fi dorit să vorbească despre București, despre sportivii pe care i-au întâlnit, despre o competiție frumoasă și despre prieteniile pe care le-au legat aici.
Mi-aș fi dorit ca România să le ofere această amintire.
Cred că diplomația românească poate mai mult. Și tocmai pentru că îmi respect țara, îmi doresc ca ea să fie cunoscută pentru punțile pe care le construiește, nu pentru ușile pe care le închide.
Dacă diplomația nu mai reușește să construiască punți nici măcar pentru copii, atunci avem motive serioase să ne întrebăm dacă nu ne-am îndepărtat de adevărata sa menire.”
Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă consideră că refuzul participării acestor tineri sportivi reprezintă o decizie profund regretabilă, ale cărei consecințe depășesc cadrul unei simple proceduri administrative. Este o decizie care afectează copii, imaginea României ca organizator de competiții internaționale și încrederea că sportul poate rămâne un spațiu al respectului reciproc chiar și în perioade de tensiune politică.
Nu considerăm că protejarea securității naționale și respectarea intereselor copiilor sunt obiective incompatibile. Dimpotrivă, responsabilitatea unei diplomații profesioniste este tocmai aceea de a găsi echilibrul dintre ele.
Ne exprimăm solidaritatea cu tinerii sportivi afectați, cu familiile și antrenorii lor. Dorim să le transmitem că România înseamnă mai mult decât o decizie administrativă și că există în societatea românească oameni care îi respectă, care le apreciază munca și care și-ar fi dorit să îi vadă concurând alături de ceilalți participanți.
În egală măsură, solidaritatea noastră se îndreaptă către toți copiii afectați de războaie, de tensiuni internaționale și de decizii politice. Nu facem și nu vom face diferențe între copii în funcție de naționalitate, origine sau cetățenie. Pentru noi, înainte de orice altceva, sunt copii, iar suferința, speranțele și demnitatea lor merită aceeași considerație și același respect.
Niciun copil nu ar trebui să poarte responsabilitatea deciziilor politice ale adulților. Niciun copil nu ar trebui să fie transformat într-un instrument de presiune diplomatică sau într-o victimă colaterală a confruntărilor dintre state.
Am construit Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă din convingerea că relațiile dintre popoare nu trebuie reduse la relațiile dintre guverne. Cooperarea economică, schimburile culturale, educația și sportul sunt punți care trebuie păstrate chiar și atunci când dialogul politic traversează perioade dificile.
Nu știm cât vor mai dura tensiunile internaționale actuale. Știm însă că ele nu vor dura pentru totdeauna și că, atunci când va veni momentul reconstruirii relațiilor, va conta dacă am avut înțelepciunea să păstrăm deschise măcar câteva punți.
România trebuie să rămână fermă în apărarea intereselor sale, dar această fermitate nu trebuie să ne facă să pierdem respectul pentru oameni, capacitatea de dialog și simțul măsurii.
Ne dorim o diplomație românească de care să putem fi mândri, o diplomație care să știe să apere interesele statului, dar și să protejeze demnitatea oamenilor.
Nu avem nevoie de o diplomație care să demonstreze cât de multe bariere poate ridica. Avem nevoie de una care să arate câte obstacole poate depăși.
Iar atunci când vorbim despre copii, această responsabilitate trebuie să fie cu atât mai mare.
Copiii nu au provocat conflictele dintre state. Nu au ales confruntările politice și nu trebuie să fie cei care le plătesc prețul. Sunt copii, înainte de orice altceva, și merită să fie tratați ca atare.
Construim punți, nu ziduri.
Biroul de Presă
Asociația Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă
office@ccecrr.ro
www.ccecrr.ro
