În data de 15 mai 2015, în timpul vizitei Dl Președinte Tudor Afanasov la Moscova, a fost semnat un Acord de Parteneriat între Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă și Asociația Juriștilor din Moscova. Din partea CCECRR a semnat Președintele Asociației Domnul Tudor Afanasov și din partea AJM a semnat Președintele AJM și Decan al Facultății de Drept din Moscova Dl. A. K. Golichenkov. Acordul a fost semnat la Decanatul Facultății de Drept din Moscova în prezența Reprezentantului Economic al CCECRR în Rusia Oleg Maximov, a reprezentanților din partea Ministerului Justiției, a Asociației Juriștilor din Moscova și a unor membrii din consiliul de conducere al Facultății de Drept.
Acordul are ca scop dezvoltarea parteneriatului dintre părți, schimbul de informații și orice altă cooperarea care este orientată în dezvoltarea și întărirea relațiilor româno-ruse, îmbunătățirea canalelor prin care se transmit informații legate de sistemul juridic, îmbunătățirea cunoștințelor legate de sistemul juridic din cele două țări, intensificarea cooperării dintre cercurile juridice din România și Rusia, pregătirea de cadre specializate în domeniul juridic și intensificarea schimbului experiență dintre specialiștii din acest domeniu și orice alte activități care sunt conforme cu statutul celor două organizații și au ca scop promovarea și susținerea relațiilor româno-ruse.