Camera de Cooperare Economica si Culturala Romano-Rusa

Expoziție ruși-staroveri (lipoveni) la Muzeul Ţăranului Român, București, 05 02 2014

01.03.2014

Expoziție ruși-staroveri (lipoveni) la Muzeul Ţăranului Român, București, 05 02 2014

În data de 05 februarie 2014, Asociația Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă, reprezentată de Președintele Tudor Afanasov, în parteneriat cu Muzeul Țăranului Român au organizat un vernisaj dedicat Rușilor Staroveri (Lipoveni). „Lipovean” a fost un termen atribuit, în România, ruşilor ortodocşi de rit vechi. Aceştia se numesc între ei „staroveri” (în traducere: de credinţă veche) sau „starooobreadţî” (în traducere: de rit vechi). După evenimentele din decembrie 1989, s-a impus termenul de „ruşi lipoveni”.

Lipovenii locuiesc, în special, în județul Tulcea, precum și în zona Bugeacului, în preajma orașului Vâlcov, din regiunea Odessa. Mici grupuri de lipoveni trăiesc și în Moldova, inclusiv în Bucovina, dar și în județele Brăila, Constanța și Ialomița. În expoziţie au fost incluse obiecte având caracter religios, fotografii, port, obiecte folosite la pescuit, dar și lucruri de uz casnic, iar o parte din aceste obiecte au fost puse la dispoziția muzeului de către familia Afanasov Tudor din satul Sokolinți ( jud. Suceava).

Expoziția, deschisă cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la (re)înființarea Muzeului, va putea fi vizitată până în ziua de 27 aprilie 2014, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

La deschiderea vernisajului s-au remarcat, Excelența Sa, Dl. Oleg Malghinov, Ambasadorul Federației Ruse în România, Dl. Ivan Patzaikin Campion Olimpic, Dl. Alexandru Averian, Președintele CRL-București, Dl. Loghin Achilov, membru fondator CRLR, diplomați, atașați ai Ambasadei Federației Ruse, oameni de cultură și conaționali.

Asociația Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă, prin Departamentul său dedicat conservării și promovării tradițiilor etnicilor ruși lipoveni va continua să susțină toate inițiativele de acest gen.

Acțiune :