Asociația Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă, care are ca principal rol facilitatea dialogului între mediile de afaceri și culturale din România și Rusia, a observat existența a numeroase reacții în presa românească față de situația în care se găsește la acest moment compania Petrotel Lukoil.
Compania Petrotel Lukoil este o companie românească având capital majoritar rusesc, care a fost acuzată recent de evaziune fiscală și spălare de bani, așa după cum reiese dintr-o comunicare lansată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Conform comunicatului de presă al Petrotel Lukoil din 9 iulie 2015, compania intenționează să formuleze recurs împotriva dispoziției Procuraturii, în conformitate cu procedurile legale.
Din păcate, am putut constata că reacțiile presei românești nu urmăresc să trateze cu obiectivitate și profesionalism această situație, ci, din contră, creează mari lovituri de imagine acestei companii, propagând stereotipuri și alimentând astfel în mod nejustificat rusofobia, chiar dacă nu există încă o hotărâre judecătorească de condamnare. Potrivit Constituției României dar și prevederilor Codului de Procedură Penală, prezumpția de nevinovăție este garantată și orice persoană este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive. Prezumpția de nevinovăție ar trebui respectată inclusiv de către presă cu privire la modalitatea în care prezintă informația către public, față de orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă acestea sunt române, străine sau cu capital străin.
O astfel de propagandă de denigrare, în care presa nu prezintă și nu analizează informațiile de o manieră obiectivă și demnă de profesia de jurnalist, este de natură a crea în primul rând prejudicii majore activității economice a companiei, prejudicii care se propagă inevitabil atât în mediul de afaceri român dar și față de cetățeni (compania asigurând în prezent aproximativ 1000 de locuri de muncă în regiune). De asemenea, se creează în această modalitate și o imagine nefavorabilă în fața altor potențiali investitori străini cu privire la tratamentul primit de investitori în România și la opinia publică față de aceștia, alimentând astfel rezervele acestora față de noi investiții străine în România.
Asociația Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă va urmări întreaga desfășurare a evenimentelor și este convinsă că Justiția din România va face ceea ce este corect din punct vedere legal și va analiza în mod obiectiv dosarul acestei companii, fără a se lăsa influențată de mesajele rusofobe transmise de presa românească în aceste zile.