Camera de Cooperare Economica si Culturala Romano-Rusa

Site-ul unui ONG din România condus de un sucevean, premiat la un concurs din Rusia

31.05.2014

Site-ul unui ONG din România condus de un sucevean, premiat la un concurs din Rusia

Un ONG din România a reuşit să se impună pe piaţa rusească. Este vorba de Asociaţia Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă (CCECRR), care a participat recent la un concurs al website-urilor realizate de diaspora rusească din lume. La capitolul website-uri ale ONG-urilor, românii s-au dovedit printre cei mai buni, reuşind să se claseze în final pe locul trei, după Portalul de informare “Rusia ȋn Kârgâzstan” (Kârgâzstan) şi Centrul cultural slav din regiunea Pavlodar (Kazahstan).

Tudor Afanasov, suceveanul care conduce CCECRR, s-a arătat extrem de mulţumit de acest rezultat, pe care-l consideră rodul muncii echipei din jurul său.

„A fost o muncă titanică la care au contribuit mai multe persoane, cărora vreau să le mulţumesc pentru implicare. Acest loc trei ocupat este o onoare pentru noi, mai ales că am avut contracandidaţi extrem de puternici. Nu vrem să ne oprim aici şi sper ca relaţiile economice dintre România şi Rusia să se relanseze cât mai rapid în beneficiul ambelor părţi”, a opinat Tudor Afanasov.

Website-urile participante la concurs au fost evaluate timp de două săptămâni de profesioniști în domeniul dezvoltǎrii comunicațiilor electronice, în domeniul limbii ruse sau ȋn domeniul jurnalismului online, iar la acordarea notelor s-a ţinut cont de trei criterii tradiționale: proiectarea, conținutul și navigarea.

În afara concursului din domeniul ONG-urilor, concursul desfăşurat la Moscova a mai avut şi alte domenii, cum ar fi educaţionale, tematice, de ştiri, guvernamentale, dar şi comerciale.

Acțiune :