Viza turistică
Viza turistică obișnuită se acordă cetățenilor români, cetățenilor altor state și apatrizilor pentru șederea de scurtă durată în scop turistic (vizitarea evenimentelor culturale, excursii, cunoașterea obiectivelor turistice), pe baza confirmării din partea unei firme rusești, care desfășoară activități turistice, cu privire la primirea turistului străin.
Durata maximă a șederii în Federația Rusă pe baza vizei turistice este de până la 30 de zile.
Se admite posibilitatea intrării în scopul desfășurării unor tratative de scurtă durată pentru afaceri, participării la expoziții, licitații, precum și pentru consultații sau investigații medicale. În acest caz, în confirmarea cu privire la primirea turistului străin, la rubrica ”Scopul călătoriei” se indică ”turism în scop special”, iar viza se eliberează pentru numărul de zile necesare desfășurării activităților, în conformitate cu termenul indicat în confirmarea privind șederea (nu mai mult de 30 de zile). Viza turistică se acordă pentru una sau două intrări în Federația Rusă.
Viza turistică cu două intrări se acordă cetățeanului străin numai în cazul în care, conform documentelor, pe parcursul șederii în Rusia este prevăzută vizitarea unor state vecine Rusiei (țările din vecinătatea apropiată (C.S.I. și statele baltice) sau vizitarea unui stat de unde întoarcerea se face pe teritoriul Federației Ruse (de exemplu, China, Mongolia). Totodată itinerariul trebuie indicat în biletul turistic (sau în confirmarea primirii turistului străin, eliberată de organizația rusă primitoare).
Atenție! Polița de asigurare medicală trebuie să conțină:
- data încheierii contractului;
- numărul poliței;
- numele și prenumele asiguratului;
- datele asiguratorului;
- termenul de valabilitate al poliței trebuie să acopere întreaga perioadă de ședere pe teritoriul Rusiei, în cazul întocmirii vizei cu o intrare sau două intrări;
- enumerarea serviciilor medicale și transport medical, inclusiv repatrierea în caz de deces;
- aria de acoperire – întreaga lume sau Federaţia Rusă; Europa, inclusiv Rusia;
- semnătura asiguratorului;
- asiguratorul trebuie să acopre, obligatpriu, suma minima de 30 000 de euro.
Polițele de asigurare, scrisorile de confirmare de la companiile de asigurare care nu cuprind informațiile menționate mai sus, formularele cu ștampilele companiilor de asigurări și alte documente de asigurare, care nu respectă criteriile indicate, nu vor fi primite spre examinare.
În vederea obținerii vizei turistice obișnuite cu o intrare sau cu două intrări este necesar să prezentați următoarele documente:
- Confirmare de primire a turistului de către organizația rusă care desfășoară activități turistice, ale cărei date sunt înregistrate în Registrul Federal Unic al operatorilor turistici;
- Pașaportul cu minim două pagini libere pentru viză, al cărui termen de valabilitate să fie mai mare de 6 luni de la data expirării termenului de valabilitate al vizei. De asemenea, este necesar sa prezentati copia primei pagini din pasaport;
- Formularul pentru viză, completat pe site-ul visa.kdmid.ru, imprimat și semnat personal de către solicitant;
(Alegând locul de depunere a documentelor este necesar să indicați Centrul de vize la care intenționați să depuneți documentele).
Centrul Rus de Vize vă pune la dispoziție serviciul suplimentar de completare a formularului electronic pentru viză. - Fotografie color 3,5х4,5 cm pe fundal alb, cu imaginea clară a chipului (din față), fără ochelari cu lentile fumurii și cu capul descoperit (cu excepția cetățenilor, care, din motive de apartenență națională sau religioasă, nu se pot fotografia cu capul descoperit);
- Polița de asigurare medicală valabilă pe teritoriul Federației Ruse, care acoperă termenul de valabilitate al vizei, cu excepția cazurilor bazate pe reciprocitate.
Atenție! Oficiul consular are dreptul de a solicita documente suplimentare în vederea întocmirii vizei, să invite la interviu sau să prelungească termenul de întocmire a vizei.
Plata taxelor consulare și a celor de furnizare de servicii se poate face direct la Centrul de vize.
Atenție! Dacă nu sunteți cetățean român, atunci este necesar să prezentați suplimentar:
- Permisul de ședere neîntreruptă în România pentru o perioadă mai mare de 90 de zile pentru cetățenii următoarelor state: Albania, Bahrain, Venezuela, Haiti, Egipt, Irlanda, Lesotho, Libia, Macedonia, Mali, Mexic, Noua Zeelandă, Emiratele Arabe Unite, Oman, Republica Coreea, Arabia Saudită, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Sierra Leone, Guineea Ecuatorială, Republica Africa de Sud, Japonia.
În funcție de legislația națională, un document de confirmare a șederii neîntrerupte în România pe o perioadă mai mare de 90 de zile poate fi viza de studii sau de muncă, permisul de muncă, permisul de ședere temporară sau permanentă. - Permisul de ședere permanentă, sau orice alt document analog, pentru cetățenii următoarelor state: Algeria, Angola, Afganistan, Bangladesh, Vietnam, Georgia, India, Irak, Iran, China, Republica Democrată Populară Coreeană, Nepal, Nigeria, Pakistan, Ruanda, Siria, Somalia, Turcia, Ciad, Sri Lanka, Etiopia.
Pentru cetățenii României și ai Uniunii Europene
Perioada de analiză | Taxe consulare* | Taxe servicii (inclusiv TVA) |
Viză cu o intrare, viză cu două intrări | ||
4-10 zile lucrătoare | 41$ | 122 RON |
1-3 zile lucrătoare | 82 $ | 122 RON / 290 RON** |
*Atenție!
Plata se achita doar in lei si doar in numerar. Plata taxei consulare se face la un curs stabilit intern: $ - 4.50 RON
**Atentie!
Informația detaliată despre serviciul livrării express în ziua depunerii actelor aici.
Atenție! Dacă sunteți cetățean apatrid sau nu sunteți cetățean român sau al Uniunii Europene, vă rugăm să vă informați despre costul vizei la operatorul call-center.
Costul și termenul de eliberare a vizei pentru cetățenii altor state sau persoanelor apatride se calculează conform ”Tarifelor taxelor pentru servicii consulare, percepute de instituțiile consulare ale Federației Ruse”.
Pentru a completa chestionarul/formularul, mergeti la pagina visa.kdmid.ru
Serviciul suplimentar de completare a formularului electronic pentru viză
Centrul Rus pentru Vize vă pune la dispoziție serviciul suplimentar de completare a formularului electronic pentru viză în momentul predării documentelor către Centru sau serviciul de corectare a datelor eronate introduse în formularul pentru viză, în numele solicitantului (împuternicitului solicitantului).
Formularul pentru viză se completează pe baza documentelor și informațiilor furnizate de către solicitant și se semnează personal de către acesta.
Costul acestui serviciu se aplică suplimentar tarifelor pentru servicii și este de 20 de RON pentru un formular. Pentru a beneficia de acest serviciu puteți să vă adresați operatorului Centrului Rus pentru Vize în momentul predării documentelor pentru obținerea vizei.